Aproximativ 300 de angajați AROBS beneficiază de acțiuni în prima etapă a programului Stock Option Plan
Cluj-Napoca, 29 noiembrie 2022 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță încheierea primei etape a programului Stock Option Plan (SOP) pentru stimularea și retenția angajaților în cadrul companiilor din grup. Prin acest program, AROBS urmărește transformarea membrilor echipelor în parteneri ai companiei.
„Încă de la momentul listării AROBS, una dintre direcțiile strategice ale companiei a fost axarea pe motivarea și retenția angajaților, prin adoptarea mai multor măsuri, printre care și un program de tip „Stock Option Plan”. Această abordare reprezintă un pas natural în perfecționarea în cadrul AROBS a unei culturi deschise spre comunicare, inovație și antreprenoriat, cu spirit de comunitate, care încurajează creșterea profesională și personală, creează un spațiu de implicare și, în același timp, de parteneriat. Implicarea colegilor în îndeplinirea performanțelor companiei este un element care distinge AROBS pe piață, și poate atrage talente cu expertiză vastă în domeniu, care pot contribui atât la creșterea liniei de business de servicii software pentru piața globală, cât și în dezvoltarea produselor software pentru piața internă și nu numai. Totodată, sperăm ca odată cu acest program, să deschidem apetitul colegilor noștri de a deveni și viitori investitori pe Bursa de Valori București,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
În luna octombrie 2021, acționarul majoritar, Voicu Oprean, a cedat companiei un număr de acțiuni ce au reprezentat 10% din capitalul social al companiei la data respectivă. Ca urmare a plasamentului privat și a majorării de capital, compania a ajuns să dețină un număr de 80.202.758 acțiuni, ce reprezentau 8,8% din capitalul social.
În cadrul primei etape a programului SOP implementat de AROBS, în noiembrie 2021, au fost alocate cu titlul gratuit, opțiuni, către un număr de aproximativ 300 de angajați din cadrul grupului AROBS. Un număr de 3.040.396 opțiuni au ajuns la maturitate în noiembrie 2022 și au fost transformate în acțiuni. Prima tranșă de acțiuni a fost acordată pe baza unor criterii precum vechime mai mare de un an de zile în companie și rezultate excepționale în activitatea curentă.
AROBS investește continuu în recunoașterea contribuției angajaților la succesul companiei și își propune să continue să fie activă în această direcție. Astfel, în luna septembrie 2022, AROBS a lansat programul SOP 2, extins deja la mai multe companii din Grup – UCMS, SASFleet Tracking, AROBS Engineering (fosta Enea Software Development Services), BERG Software, prin decizia conducerii de a aloca un număr de aproximativ 35 milioane de opțiuni în cadrul programului SOP 2, care vor putea fi exercitate după îndeplinirea tuturor condițiilor aplicabile. În perioada următoare, grupul va continua procesul de răscumpărare a acțiunilor din piață, pentru suplimentarea pachetului de acțiuni în vederea viitoarelor etape ale programului și stabilizarea prețului acțiunii AROBS. Compania își dorește să continue implementarea programului SOP cu o frecvență anuală.
În România, un astfel de program este încă o raritate în cadrul companiilor din toate domeniile și aproape inexistent printre companiile mijlocii și mari din industria IT. În Europa, conform raportului anual pentru anul 2021 publicat de European Federation of Employee Share Ownership, există aproximativ 8 milioane de angajați care dețin acțiuni în peste 2.800 de companii. În Statele Unite, conform ultimelor date ale National Center for Employee Ownership (NCEO), în 2019, erau implementate aproximativ 6.500 de astfel de programe la nivel de companii și corporații, acestea acoperind aproximativ 14 milioane de participanți. În România, companiile fiind încă la început de drum cu acest concept, nu există date oficiale legate de numărul celor care au implementat programe de tip SOP.
Programele de tip SOP au căpătat o definire mai clară în Codul Fiscal în anul 2016. Acestea reprezintă o formă de recompensare a angajaților și de stimulare a acestora pentru a-și aduce contribuția în mod direct la dezvoltarea companiei, având în vedere că valoarea unei acțiuni crește odată cu performanța companiei. Conform studiilor pe acest subiect, implementarea unui SOP contribuie la creșterea productivității companiilor și majorarea ratei de atragere de noi talente.
În plus, implementarea unui astfel de program aduce o serie de beneficii atât pentru angajator, cât și pentru angajați. Pe de-o parte, compania are posibilitatea să își reducă cheltuielile operaționale și să realizeze o optimizare fiscală, permisă de prevederile Codului Fiscal în vigoare. De cealaltă parte, conform Codului Fiscal, pentru angajați, atât opțiunile din cadrul unui Stock Option Plan, cât și acțiunile ce sunt obținute în urma exercitării acestor opțiuni nu sunt considerate venituri impozabile, acestea fiind exceptate și de la plata contribuțiilor sociale. Însă, veniturile din investiții, înregistrate în cadrul programelor de Stock Option Plan, sunt impozabile, așadar acțiunile acordate în cadrul unui SOP devin impozabile doar la momentul în care beneficiarul decide tranzacționarea lor.
AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 784 milioane de lei.
Cele mai recente noutati de la AROBS Grup
AROBS demarează procesul de fuziune a trei companii achiziționate de grup în ultimii trei ani
AROBS demarează procesul de fuziune a trei companii achiziționate de grup în ultimii trei ani Cluj-Napoca, 16 decembrie 2024 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS),
De la AeRO la Piața Principală: trei ani de evoluție pentru AROBS la Bursa de Valori București
De la AeRO la Piața Principală: trei ani de evoluție pentru AROBS la Bursa de Valori București Cluj-Napoca, 6 decembrie 2024 – AROBS Transilvania Software
AROBS Engineering lansează testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
Rezultatele financiare ale AROBS la 30 septembrie 2024: cifră de afaceri consolidată de 306 milioane de lei și profit net de 16 milioane de lei