AROBS raportează venituri consolidate de 212,6 milioane de lei și un profit net consolidat de 38,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2022

Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2022  – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează venituri operaționale la nivel consolidat de 212,6 milioane de lei, în primele nouă luni din 2022, o cifră de afaceri de 209 milioane de lei, EBITDA de 55 milioane de lei, și un profit net consolidat de 38,3 milioane de lei.

Rezultatele consolidate la nouă luni includ, de asemenea, parțial, performanțele înregistrate de noile companii achiziționate de AROBS începând cu decembrie 2021, cu sprijinul capitalului atras de la investitorii BVB. Prin urmare, performanțele financiare ale Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România) și a grupului Nordlogic sunt reflectate în cadrul grupului AROBS începând cu lunile ianuarie, iulie și respectiv, august 2022.

„Anul acesta a fost unul în care, cu sprijinul investitorilor BVB, am accelerat dezvoltarea grupului AROBS prin realizarea de tranzacții M&A, dar și prin creștere organică pe piețele și industriile unde suntem deja prezenți. În primele nouă luni din 2022, am finalizat două tranzacții, AROBS Engineering și grupul Nordlogic, iar în prezent, lucrăm cu cele două companii la procesul de integrare a acestora în cadrul AROBS. Rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale anului ne dau încredere că strategia noastră de dezvoltare începe să dea roade și ne motivează să continuăm în această direcție. Obiectivul nostru este ca în următorii cinci ani, AROBS să fie un grup care reunește cât mai multe companii antreprenoriale românești din zona de IT sub umbrela sa și prin intermediul căruia antreprenorii vor avea posibilitatea să-și ducă afacerile la următorul nivel,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În primele trei trimestre ale anului, AROBS a continuat să crească din punctul de vedere al rezultatelor financiare atât prin noi proiecte majore în zona de servicii software, cât și prin atragerea de noi clienți în zona de furnizare de produse. La creșterea semnificativă a cifrei de afaceri la nivel de grup au contribuit și noile companii achiziționate: Berg Software (pentru 9 luni) cu 12,3 milioane lei; AROBS Engineering (pentru 3 luni) a contribuit cu 11,6 milioane de lei, în timp ce grupul Nordlogic (pentru 2 luni) a contribuit cu 2,7 milioane de lei.

În ceea ce privește bugetul pentru 2022 la nivel consolidat, AROBS a realizat în primele nouă luni ale anului, 93% din veniturile preconizate pentru întreg anul curent, 77% din EBITDA și 67% din profitul net. Conform bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2022, AROBS vizează anul acesta venituri de 227,5 milioane de lei, EBITDA de 71,3 milioane de lei și un profit net de 57,3 milioane de lei.

La nivel global, solicitările pentru servicii și produse software continuă să fie pe un trend ascendent, companiile și organizațiile având nevoie în continuare să-și digitalizeze procesele. Prin urmare, AROBS va continua să investească în cercetare și inovare, în dezvoltarea de noi zone de expertiză, pentru a-și consolida poziția în piețele în care este prezentă. O confirmare a dezvoltării companiei în această direcție este reprezentată de lansarea AROBS E-toll Solutions la începutul lunii septembrie, un serviciu complementar managementului de flotă, prin intermediul căruia companiile de transport vor avea posibilitatea să-și achite taxele de drum în Europa.

În paralel cu publicarea rezultatelor aferente primelor nouă luni ale anului, în data de 24 noiembrie 2022, AROBS a încheiat prima etapă a programului propriu de tip Stock Option Plan, prin care au fost alocate unui număr de aproximativ 300 angajați, specialiști din cadrul echipei AROBS, 3.040.396 acțiuni proprii. Implementarea unui astfel de program este un element diferențiator al AROBS în piața de muncă din domeniul tehnologiei, unde recrutarea de personal înalt calificat este o provocare din ce în ce mai mare.

„Încă de la momentul listării AROBS, una dintre direcțiile strategice ale companiei a fost axarea pe motivarea și retenția angajaților, prin adoptarea mai multor acțiuni, printre care și un program de tip „Stock Option Plan”. Această abordare reprezintă un pas natural în construirea în cadrul AROBS a unei culturi deschise spre comunicare, inovație și antreprenoriat, cu spirit de comunitate, care încurajează creșterea profesională și personală, creează un spațiu de implicare și, în același timp, de parteneriat. Implicarea colegilor în îndeplinirea performanțelor companiei este un element care distinge AROBS pe piață, și poate atrage talente cu expertiză vastă în domeniu, care pot contribui atât la creșterea liniei de business de servicii software pentru piața globală, cât și în dezvoltarea produselor software pentru piața internă și nu numai. Totodată, sperăm ca odată cu acest program, să deschidem apetitul colegilor noștri de a deveni și viitori investitori pe Bursa de Valori București,” a adăugat Voicu Oprean.

În perioada următoare, AROBS va continua activitatea de M&A, dar și procesul de răscumpărare a acțiunilor din piață, pentru implementarea celei de-a doua etape a Stock Option Plan, prin care membrii echipei AROBS vor fi recompensați pentru performanța acestora în dezvoltarea afacerii. De asemenea, conducerea AROBS menține obiectivul de trecere pe Piața Principală a Bursei de Valori București în decursul anului viitor, după finalizarea auditului consolidat IFRS pentru anii 2020, 2021 și 2022.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 788 milioane de lei.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și 8 din străinătate, iar 950+ de specialiști și colaboratori ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.
Mai multe despre grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.

Citește mai multe pe pagina noastră dedicată investitorilor!