Cluj-Napoca, 28 februarie 2023 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează o cifră de afaceri de 300,9 milioane de lei la nivel consolidat în 2022, o creștere cu 58% comparativ cu anul 2021, EBITDA de 66,7 milioane de lei, o majorare cu 22% și un profit net de 46,3 milioane de lei, o marjă netă de 15%.
„În 2022, am avut parte de o activitate deosebit de intensă, fiind implicați în continuarea dezvoltării celor patru piloni ai strategiei noastre pe termen lung – diversificarea concentrică bazată pe cercetare și inovare, dezvoltarea de noi zone de expertiză, activitate dinamică de M&A și implementarea primei etape a programului SOP, ce vizează transformarea colegilor noștri în parteneri ai grupului. Toate aceste activități au contribuit la creșterea performanței AROBS la nivelul rezultatelor financiare, și am reușit să contractăm noi parteneri internaționali, să avem cereri mărite în zona de furnizare de servicii software și să majorăm numărul de clienți în zona de produse software. AROBS împlinește 25 de ani de la înființare și este un moment semnificativ pentru noi, având în vedere că, deși am trecut prin multiple provocări și crize economice, suntem în continuare o afacere antreprenorială 100% românească care, pe termen lung, urmărește să ajungă cel mai important jucător internațional al industriei IT, cu servicii și produse inovatoare, un posibil unicorn în următorii ani. În continuare, dezvoltăm noi specializări cu mare căutare pe piața globală de servicii software, prin achiziții, dar și în mod organic, concomitent cu diversificarea continuă de cunoștințe la nivel intern în cadrul echipelor AROBS, pentru acoperirea unei plaje mai largi de proiecte. De asemenea, pentru 2023, ne dorim transferului acțiunilor AROBS pe Piața Principală”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
La cifra de afaceri aferentă anului 2022, Serviciile Software au contribuit cu 80%, în timp ce produsele software cu 20%. O contribuție semnificativă la creșterea Grupului AROBS în 2022, a avut-o creșterea organică a diviziei de servicii software, și sinergia cu activitatea celor mai recente achiziții realizate, chiar dacă două dintre acestea nu au rezultatele reflectate integral la nivelul anului anterior – AROBS Engineering din iulie 2022 și Grupul Nordlogic din august 2022.
Compania se așteaptă ca solicitările pentru servicii și produse software la nivel global să își continue tendința de creștere, chiar dacă există o presiune pe rate și o perspectivă de stagnare a cererii. Companiile și organizațiile au nevoie, în continuare, să își digitalizeze procesele, iar AROBS urmărește să aibă un rol activ pe acest segment. În zona de produse software, precum management de flotă, optimizarea afacerilor, plăți digitale, soluții HR sau implementarea proiectelor de digitalizare în sectorul public, piața înregistrează, de asemenea, creștere, însă moderată pe fondul provocărilor și a contextului economic și social. La nivelul activității de management de flotă, AROBS va continua campania de achiziții a unor companii din România și Europa de Est, în vederea consolidării pe această piață și extinderii pe alte piețe cu soluția TrackGPS, ajunsă la versiunea 4.0.
În ceea ce privește activitatea companiilor din grup în 2022, acestea au înregistrat creșteri la nivel de operațiuni, atât din punctul de vedere al solicitărilor pentru serviciile și soluțiile furnizate, cât și al numărului de clienți. În plus, la finalul anului trecut, AROBS a adăugat în cadrul liniei de business produse software – management de flotă, compania Centrul de Soft GPS, achiziție care consolidează poziția de lider a AROBS în piața de management de flotă.
Totodată, la începutul acestei luni, AROBS a mai efectuat un pas în direcția consolidării expertizei în industria aerospațială din cadrul grupului, prin achiziționarea SYDERAL Polska, o companie din Polonia care completează noua linie de business din cadrul grupului adusă de echipa AROBS Engineering – dezvoltare de sisteme embedded și software pentru sectorul aerospațial. În februarie 2023, AROBS a finalizat și cele două tranzacții privind preluarea integrală a entităților din Republica Moldova – AROBS Software Moldova și TrackGPS by AROBS Moldova, integrarea acestora în Grupul AROBS reprezentând un pas natural în consolidarea și dezvoltarea activităților și aducerea echipelor din Republica Moldova în Grupul AROBS.
La nivel de activitate pe piața de capital, în 2022, acțiunile AROBS au fost cele mai tranzacționate instrumente financiare de pe piața AeRO, fiind înregistrate tranzacții cu o valoare de 103 milioane de lei, compania primind oficial acest titlu din partea Bursei de Valori București în cadrul galei BVB Awards organizată în această lună. Astfel, pe parcursul anului 2022, peste 4.000 de acționari AROBS au tranzacționat, în medie, acțiuni cu o valoare de 0,4 milioane de lei pe zi.
AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 972 milioane de lei. Raportat la rezultatele pentru anul 2022, AROBS are un PER (Price-to-Earning Ratio) preliminar de 20,99 la nivel de Grup și 21,94 la nivel individual și un P/BV (Preț/Valoare contabilă) preliminar de 4,25 la nivel de Grup și 4,19 la nivel individual.
Citește raportul privind rezultatele financiare preliminare pentru anul 2022 în pagina pentru investitori.