Berg Software Timișoara se alătură AROBS Grup

Cluj-Napoca, 19 noiembrie 2021 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), companie românească de IT, anunță preluarea integrală a Berg Software, companie locală de dezvoltare software personalizat și outsourcing, cu birouri în Timișoara, Lugoj și Oradea. În urma finalizării tranzacției, Grupul AROBS își va consolida prezența în zona de Vest a României și are în vedere creșterea prezenței pe piețele din Germania, Austria și Elveția. Pentru realizarea acestei tranzacții, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, precum și finanțare bancară.

Strategia noastră este să continuăm să ne extindem atât la nivel național cât și internațional prin realizarea de achiziții de companii IT cu care să dezvoltăm sinergii în zona de expertiză de software și în special pe enterprise solutions. Berg Software este un jucător important local, cu prezență în Timișoara, Oradea și Lugoj, care completează atât dimensiunea geografică prin deschiderea unui alt cap de pod în Vestul României, dar și deschiderea către piețele din Germania, Austria și Elveția, unde compania este extrem de bine poziționată și unde ne dorim să creștem prezența AROBS. Berg își va păstra independența operațională, un alt aspect important din strategia de achiziții AROBS. Ne dorim să avem alături de noi, in Grupul AROBS, companii precum Berg, unde managementul este unul participativ și colaborativ, cu obiective clare de performanță. Suntem încântați de includerea Berg Software în Grup și le urăm bun-venit noilor colegi în echipa noastră,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS. 

Berg Software a fost fondată în anul 1991 sub denumirea Berg Computers, având inițial obiectiv principal de activitate furnizarea de echipamente PC. Începând cu anul 1994, compania a intrat pe piața de servicii de dezvoltare software, reușind ca în 1998 să lanseze primul produs pentru piața din România, o soluție de tip ERP. În anul 2020, Berg Software a înregistrat o cifră de afaceri de 13 milioane de lei și un profit net de 1,8 milioane de lei, din activitatea de dezvoltare software în zona de Enterprise. De-a lungul celor 30 de ani de existență, compania a realizat cu succes peste 2.700 de proiecte pentru peste 750 de clienți locali și internaționali. Berg este deținută de familia Berg, Rodica Berg ocupând și poziția de CEO a companiei. Compania va fi condusă în continuare de Rodica Berg împreună cu ceilalți membri ai echipei de management.

Suntem onorați să intrăm în familia AROBS, un business românesc de succes cu care împărtășim aceleași valori și aceeași viziune. Împreună vom fi mai puternici, atât clienții, cât și colegii noștri vor beneficia de sinergiile create și de valoarea adăugată de această alianță care va duce Berg într-o nouă fază de dezvoltare. Lansăm acest parteneriat într-o etapă extrem de importantă a evoluției multinaționalei de la Cluj și ne bucurăm să punem și noi umărul în construirea viziunii echipei AROBS și a lui Voicu Oprean ”, a declarat Rodica Berg, fondator & CEO al Berg Software.

Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de Șerban Roman, Smart Resources, M&A advisor,în timp ce Lion Link Advisory și Colman Tax au realizat due diligence financiar și fiscal. Berg a fost asistată de PwC în procesul de due diligence financiar și fiscal. Pentru această tranzacție, firma de avocatură Wolf Theiss a consiliat AROBS, iar RTPR a asistat Berg Software.

În prezent, AROBS se află în expansiune continuă și în fază avansată a negocierilor pentru achiziția mai multor companii care operează în domeniul serviciilor software, sau care dețin și operează soluții pentru optimizarea afacerilor și produse de management de flotă auto. În luna octombrie 2021, AROBS a anunțat închiderea cu succes a celui mai mare plasament privat din istoria pieței AeRO, reușind să atragă suma de 74,2 milioane de lei de la investitori. Acțiunile companiei vor debuta la Bursa de Valori București sub simbolul bursier AROBS până la finalul anului.  

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software este o companie românească specializată în furnizarea de servicii software și soluții pentru industrii diverse, cu peste 8000 de parteneri din Europa, America și Asia. AROBS este prezentă în 7 locații în România și 7 din străinătate, iar sute de specialiști AROBS construiesc soluțiile viitorului în industriile automotive, clinical trials, travel, IoT, Fintech, Enterprise. Mai multe despre Grupul AROBS: arobs.com și arobsgrup.ro.

Despre Berg Software

Berg Software este o companie fondată în anul 1991, specializată în dezvoltarea de software, servicii de instalare cloud și migrare, precum și servicii de digitalizare. În cei 30 de ani de experiență, compania a livrat servicii în peste 2.700 de proiecte software, pentru aproximativ 760 de clienți din 24 de țări, inclusiv în piețele din Germania, Austria și Elveția, unde compania are o prezență solidă. Mai multe despre Berg Software: www.berg-software.com/en/

Citește cele mai noi postări de blog

Urmărește-ne pe social media