AROBS raportează venituri consolidate de 212,6 milioane de lei și un profit net consolidat de 38,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2022

venituri consolidate T3 2022

AROBS raportează venituri consolidate de 212,6 milioane de lei și un profit net consolidat de 38,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2022

Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2022  – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează venituri operaționale la nivel consolidat de 212,6 milioane de lei, în primele nouă luni din 2022, o cifră de afaceri de 209 milioane de lei, EBITDA de 55 milioane de lei, și un profit net consolidat de 38,3 milioane de lei.

Rezultatele consolidate la nouă luni includ, de asemenea, parțial, performanțele înregistrate de noile companii achiziționate de AROBS începând cu decembrie 2021, cu sprijinul capitalului atras de la investitorii BVB. Prin urmare, performanțele financiare ale Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România) și a grupului Nordlogic sunt reflectate în cadrul grupului AROBS începând cu lunile ianuarie, iulie și respectiv, august 2022.

„Anul acesta a fost unul în care, cu sprijinul investitorilor BVB, am accelerat dezvoltarea grupului AROBS prin realizarea de tranzacții M&A, dar și prin creștere organică pe piețele și industriile unde suntem deja prezenți. În primele nouă luni din 2022, am finalizat două tranzacții, AROBS Engineering și grupul Nordlogic, iar în prezent, lucrăm cu cele două companii la procesul de integrare a acestora în cadrul AROBS. Rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale anului ne dau încredere că strategia noastră de dezvoltare începe să dea roade și ne motivează să continuăm în această direcție. Obiectivul nostru este ca în următorii cinci ani, AROBS să fie un grup care reunește cât mai multe companii antreprenoriale românești din zona de IT sub umbrela sa și prin intermediul căruia antreprenorii vor avea posibilitatea să-și ducă afacerile la următorul nivel,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În primele trei trimestre ale anului, AROBS a continuat să crească din punctul de vedere al rezultatelor financiare atât prin noi proiecte majore în zona de servicii software, cât și prin atragerea de noi clienți în zona de furnizare de produse. La creșterea semnificativă a cifrei de afaceri la nivel de grup au contribuit și noile companii achiziționate: Berg Software (pentru 9 luni) cu 12,3 milioane lei; AROBS Engineering (pentru 3 luni) a contribuit cu 11,6 milioane de lei, în timp ce grupul Nordlogic (pentru 2 luni) a contribuit cu 2,7 milioane de lei.

În ceea ce privește bugetul pentru 2022 la nivel consolidat, AROBS a realizat în primele nouă luni ale anului, 93% din veniturile preconizate pentru întreg anul curent, 77% din EBITDA și 67% din profitul net. Conform bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2022, AROBS vizează anul acesta venituri de 227,5 milioane de lei, EBITDA de 71,3 milioane de lei și un profit net de 57,3 milioane de lei.

La nivel global, solicitările pentru servicii și produse software continuă să fie pe un trend ascendent, companiile și organizațiile având nevoie în continuare să-și digitalizeze procesele. Prin urmare, AROBS va continua să investească în cercetare și inovare, în dezvoltarea de noi zone de expertiză, pentru a-și consolida poziția în piețele în care este prezentă. O confirmare a dezvoltării companiei în această direcție este reprezentată de lansarea AROBS E-toll Solutions la începutul lunii septembrie, un serviciu complementar managementului de flotă, prin intermediul căruia companiile de transport vor avea posibilitatea să-și achite taxele de drum în Europa.

În paralel cu publicarea rezultatelor aferente primelor nouă luni ale anului, în data de 24 noiembrie 2022, AROBS a încheiat prima etapă a programului propriu de tip Stock Option Plan, prin care au fost alocate unui număr de aproximativ 300 angajați, specialiști din cadrul echipei AROBS, 3.040.396 acțiuni proprii. Implementarea unui astfel de program este un element diferențiator al AROBS în piața de muncă din domeniul tehnologiei, unde recrutarea de personal înalt calificat este o provocare din ce în ce mai mare.

„Încă de la momentul listării AROBS, una dintre direcțiile strategice ale companiei a fost axarea pe motivarea și retenția angajaților, prin adoptarea mai multor acțiuni, printre care și un program de tip „Stock Option Plan”. Această abordare reprezintă un pas natural în construirea în cadrul AROBS a unei culturi deschise spre comunicare, inovație și antreprenoriat, cu spirit de comunitate, care încurajează creșterea profesională și personală, creează un spațiu de implicare și, în același timp, de parteneriat. Implicarea colegilor în îndeplinirea performanțelor companiei este un element care distinge AROBS pe piață, și poate atrage talente cu expertiză vastă în domeniu, care pot contribui atât la creșterea liniei de business de servicii software pentru piața globală, cât și în dezvoltarea produselor software pentru piața internă și nu numai. Totodată, sperăm ca odată cu acest program, să deschidem apetitul colegilor noștri de a deveni și viitori investitori pe Bursa de Valori București,” a adăugat Voicu Oprean.

În perioada următoare, AROBS va continua activitatea de M&A, dar și procesul de răscumpărare a acțiunilor din piață, pentru implementarea celei de-a doua etape a Stock Option Plan, prin care membrii echipei AROBS vor fi recompensați pentru performanța acestora în dezvoltarea afacerii. De asemenea, conducerea AROBS menține obiectivul de trecere pe Piața Principală a Bursei de Valori București în decursul anului viitor, după finalizarea auditului consolidat IFRS pentru anii 2020, 2021 și 2022.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 788 milioane de lei.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și 8 din străinătate, iar 950+ de specialiști și colaboratori ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.
Mai multe despre grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.

Citește mai multe pe pagina noastră dedicată investitorilor!

AROBS raportează venituri consolidate de 128,8 milioane de lei și un profit net consolidat de 28,8 milioane de lei în primul semestru din 2022

Raport consolidat AROBS

Cluj-Napoca, 27 septembrie 2022 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează venituri operaționale la nivel consolidat de 128,8 milioane de lei, în primul semestru din 2022, o creștere cu 34% față de aceeași perioadă a anului trecut, o cifră de afaceri de 126,7 milioane de lei, o apreciere cu 35% față de primul semestru din 2021, EBITDA de 36,7 milioane de lei, o creștere cu 16% și un profit net consolidat de 28,8 milioane de lei, o majorare cu 9% față de primele șase luni din 2021.

Rezultatele aferente primul semestru din 2022 reprezintă o confirmare a strategiei noastre de dezvoltare, atât organică, cât și prin integrarea de noi companii care pot aduce valoare la nivelul Grupului AROBS. Creșterea cifrei de afaceri în primele șase luni ale anului se datorează contractării de noi clienți în zona de furnizare de produse, a creșterii numărului de proiecte în zona de servicii și a echipelor de dezvoltatori software. De asemenea, o contribuție favorabilă la majorarea cifrei de afaceri a avut-o și extinderea colaborării cu clienții existenți, inovarea continuă și dezvoltarea de noi soluții și servicii. La nivel de activitate, în 2022, ne-am axat pe avansarea prezenței pe piața globală de furnizare de servicii în domenii precum automotive, embedded, travel technology, medical și farma. Cele trei firme achiziționate după plasamentul privat – Berg Software, Enea SDS (acum AROBS Engineering) și Nordlogic, ne consolidează expertiza pe tehnologia embedded (dispozitive medicale, aerospațial și maritim) și soluții enterprise în zona DACH și Statele Unite. Rezultatele financiare ale AROBS Engineering și Nordlogic vor fi incluse în raportările de final de an 2022,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.  

Noile companii achiziționate, Berg Software, Enea SDS (acum AROBS Engineering) și Nordlogic, se află în plin proces de integrare pe mai multe planuri. Procesul de integrare în AROBS Grup este unul bazat, ca și în experiențele de achiziții anterioare, pe coagularea similitudinilor de cultură organizațională, pe autonomia decizională a echipelor de management cu parcurs excepțional în linie de performanță, precum și pe dezvoltarea echipelor de specialiști.

Compania va continua strategia de dezvoltare prin achiziții în același ritm cu care investitorii BVB au fost obișnuiți până acum – prin semnarea unei noi tranzacții la fiecare trimestru. La nivelul companiilor vizate, indicatorii urmăriți rămân aceiași: o echipă de management excepțională, o cultură organizațională și expertize sinergice cu cele din cadrul Grupului AROBS.

Ne menținem obiectivul de trecere pe Piața Principală a Bursei de Valori București, după finalizarea auditului consolidat IFRS pentru anii 2020, 2021, 2022. Estimăm că transferul va avea loc în prima jumătate a anului 2023, dacă condițiile de piață vor fi favorabile. O altă direcție pe care vrem să o continuăm este procesul de răscumpărare a acțiunilor din piață, pentru implementarea Stock Option Plan, programul nostru de recompensare a performanței și de creare a unei relații de parteneriat în dezvoltarea businessului, pentru colegii noștri, cea mai valoroasă resursă a companiei,” a adăugat Voicu Oprean.

În ceea ce privește evoluția celorlalte soluții și produse software din Grupul AROBS, în primul semestru din 2022, diviziile și companiile din grup au continuat creșterea pe piață, prin atragerea de noi clienți și stabilizarea pe piața românească. O oportunitate pentru aceste produse este faptul că managerii afacerilor de top pun din ce în ce mai mult accent pe importanța digitalizării, a eficientizării proceselor de afaceri, a eliminării risipei. Trendul spre care clienții grupului se îndreaptă este big data solutions și AI, shared knowledge și SaaS (solution as a service).

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 763 de milioane de lei. Raportat la rezultatele pentru anul 2021 la nivel de Grup, AROBS are un PER (Price-to-Earnings Ratio) de 16,14.

 

 ###

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și 8 din străinătate, iar 950+ de specialiști și colaboratori ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.

Mai multe despre Grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.   

AROBS lansează E-toll Solutions, un nou serviciu destinat managementului de flotă

e-toll

AROBS lansează E-toll Solutions, un nou serviciu destinat managementului de flotă

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, lansează AROBS E-toll Solutions, un serviciu complementar managementului de flotă, prin intermediul căruia companiile de transport vor putea să achite taxele de drum în Europa. AROBS E-toll Solutions este disponibil pe piețele din România, Moldova și Ungaria.

Unul dintre pilonii majori ai strategiei noastre pe termen lung are la bază dezvoltarea continuă de produse și adăugarea de soluții care să vină în sprijinul companiilor și organizațiilor în vederea optimizării afacerilor acestora. Prin intermediul noului serviciu, pentru care suntem acreditați in România, Moldova și Ungaria, managerii de flotă nu mai trebuie să se preocupe de aspecte legate de plata taxelor de drum în anumite țări sau implementarea mai multor echipamente de bord. AROBS E-toll Solutions integrează toate aceste aspecte într-o singură soluție unică pentru a permite managerilor de flote să se concentreze pe activități cu valoare adăugată. Suntem încântați de lansarea acestei noi linii de business și mulțumesc întregii echipe pentru efortul depus în pregătirile intrării pe piață a AROBS E-toll Solutions,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

AROBS E-toll Solutions este o companie nou înființată, ce oferă partenerilor un echipament unic de bord (OBU) acreditat de către European Electronic Toll Service (EETS), o interfață intuitivă pentru gestionarea tranzacțiilor, precum și un card de plată postpaid. Aceste servicii le completează pe cele destinate managementului de flotă, pentru segmentul transportului internațional de marfă (vehicule peste 3,5 tone) și autocare.

În Europa, companiile cu activitate intensă în domeniul transportului internațional trebuie să acorde o atenție sporită regulilor de taxare pentru drumurile utilizate, așa cum este stipulat în Directiva europeană EETS din 2004. Marea majoritate a țărilor, atât membre ale Uniunii Europene, cât și din afara acesteia, dețin propriile sisteme de taxare, unele operând în paralel cu mai multe sisteme, fiecare având propriile specificații și metode de plată. Prin implementarea soluției, autovehiculele comerciale de transport internațional utilizează un dispozitiv unic, ce asigură respectarea cerințelor de tranzit pentru fiecare țară în parte. Astfel, sunt eliminate echipamentele diferite necesare pentru fiecare țară, trecerea prin punctele de control poate fi efectuată fără opriri, iar companiile au la dispoziție o imagine clară a costurilor aferente taxelor de drum și facturi unice pentru toate țările tranzitate.

AROBS E-toll Solutions oferă sprijin pentru peste 20 de țări și domenii diferite de taxare și eficientizează plățile taxelor în Uniunea Europeană (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Țările de Jos) și în Elveția, Marea Britanie și Norvegia.

AROBS activează pe piața de management de flotă de peste 16 ani, iar astăzi, linia de business cuprinde brandurile TrackGPS, SASFleet, Skyshield, și AROBS E-toll Solutions. Pe piața de management de flotă, AROBS este lider de piață în România, top 5 în Europa Centrală și de Est și este deseori percepută ca jucător relevant pe piața europeană. În Europa Centrală și de Est și Asia (Indonezia), compania este prezentă cu două soluții de management de flotă – TrackGPS by AROBS și SASFleet. În prezent, peste 10.000 de clienți folosesc zilnic soluțiile de management de flotă ale AROBS.

AROBS lansează AROBS Engineering, în urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia

arobs engineering

AROBS lansează AROBS Engineering, în urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia

Cluj-Napoca, 14 iulie 2022 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță lansarea AROBS Engineering, în urma finalizării preluării liniei de business și a echipei de Software Development Services de la Enea AB din Suedia, la începutul lunii iunie. AROBS Engineering este formată din aproximativ 160 de specialiști în tehnologii embedded localizați în București, Iași și Craiova, precum și în Florida, SUA.

Încă de la semnarea tranzacției în luna aprilie, am avut în vedere dezvoltarea unei colaborări cât mai strânse cu noii colegi care s-au alăturat familiei AROBS, prin crearea unei organizații independente care să înglobeze serviciile și experiența specifică a acestora în domeniul serviciilor pe care le oferă, cu focus maxim pe sisteme embedded. AROBS Engineering înseamnă un mix de competențe de embedded pentru parteneri din sectoare performante la nivel global – medical,  aerospațial, maritim, industrial IoT, electronice, fintech, și nu numai. Echipa de management a AROBS Engineering este una performantă și extrem de bine structurată, prin urmare, sunt încrezător că acest parteneriat va fi unul benefic atât la nivel de grup, cât și pentru clienții noștri. Pe termen mediu și lung, obiectivele AROBS Engineering se axează pe creșterea poziției companiei pe nordul Americii și pe vestul Europei, precum și extinderea portofoliului de clienți,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

În luna aprilie a acestui an, AROBS Transilvania Software a anunțat semnarea tranzacției prin care a preluat integral Enea Services Romania SRL și, implicit linia de business și echipa de dezvoltare de servicii software a Enea AB, împreună cu operațiunile din SUA (contractorii locali și clienții). Valoarea tranzacției s-a ridicat la 17,9 milioane de euro. AROBS Engineering va fi condusă de Marius Duțu, cel care a ocupat poziția de CEO și înainte de preluarea companiei de către AROBS, împreună cu ceilalți membri ai echipei de management.

Ne bucurăm că facem parte din Grupul AROBS și suntem încrezători că împreună vom continua să dezvoltăm noi proiecte de succes în embedded software. De-a lungul celor peste 20 de ani de existență a companiei, am trecut prin două astfel de procese de integrare, în urma achiziționării acesteia de către Adecco în 2006 și Enea AB în 2008. Sunt convins că a treia tranzacție este cu noroc, iar AROBS Engineering va deveni în următorii ani un punct de referință în ceea ce înseamnă dezvoltarea de software embedded atât la nivel regional, cât și global. Experiența echipei noastre împreună cu cea a colegilor din cadrul AROBS se va reflecta în diversificarea serviciilor și soluțiilor software de care vor beneficia partenerii noștri din întreaga lume. Progresul tehnologic nu ia niciodată pauză și din acest motiv este important ca nici noi să nu ne oprim niciodată și să ne dezvoltăm și adaptăm în permanență serviciile și soluțiile software celor mai recente cerințe din toate sectoarele economice,” a declarat Marius Duțu, CEO al AROBS Engineering.

###

Despre AROBS Engineering

AROBS Engineering furnizează servicii premium de dezvoltare software embedded clienților din Europa și America de Nord. Portofoliul de clienți al companiei este format din jucători semnificativi la nivel global în domenii, precum medical, aerospațial, maritim, IoT industrial, etc.

Mai multe detalii despre AROBS Engineering: www.arobs.com/arobs-engineering/

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează  servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 10 locații din România și 7 din străinătate, iar 950+ specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.

Mai multe despre Grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.      

Citește cele mai noi postări de blog

Urmărește-ne pe social media

Nordlogic se alătură AROBS Grup

Nordlogic

Nordlogic se alătură AROBS Grup

Cluj-Napoca, 28 iulie 2022  – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea integrală a Nordlogic, grup de companii local specializat în dezvoltarea de produse și platforme software personalizate, cu birouri în Cluj-Napoca, Oradea și Seattle, SUA. În urma finalizării tranzacției, AROBS își va extinde echipa din cadrul diviziei de Software Services prin integrarea a peste 60 de programatori, testeri și consultanți în dezvoltare software. Grupul AROBS își va consolida, astfel, prezența la nivelul regiunii Transilvania și în vestul României, precum și în America de Nord.

„Suntem încântați că o nouă companie antreprenorială românească, fondată tot în Cluj, a decis să se alăture AROBS și să contribuie la obiectivul nostru pe termen lung, și anume transformarea grupului în cel mai mare jucător internațional al industriei de IT, cu servicii și produse inovatoare, pornit din Cluj. Andrei și Ovidiu sunt doi antreprenori excepționali, cu care împărtășim aceeași viziune cu privire la potențialul de creștere și dezvoltare al Nordlogic. Le mulțumesc că au ales să își unească forțele cu noi, le urez bun-venit în Grupul AROBS atât lor, cât și echipei Nordlogic și sunt încrezător că împreună vom implementa multe proiecte de succes. Această tranzacție este în linie cu strategia noastră de dezvoltare pentru următorii ani, bazată pe o activitate intensă de M&A. Într-un timp relativ scurt, am reușit să realizăm trei tranzacții, dar vom continua să căutăm și să identificăm noi oportunități, respectiv companii care pot diversifica activitatea noastră și care își doresc să se dezvolte alături de noi,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Pentru realizarea acestei tranzacții, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum și finanțare bancară.

Nordlogic a fost fondat în anul 2006, în Cluj-Napoca, de doi antreprenori români, Andrei Olariu și Ovidiu Codreanu, foști colegi de liceu și facultate. De-a lungul celor 17 ani de existență, Nordlogic a dezvoltat și implementat aplicații web și cloud, precum și software bazat pe familia de tehnologii Microsoft pentru clienți locali și internaționali din Europa, Marea Britanie, Israel și SUA. Clienții Nordlogic activează în industrii diverse, precum servicii financiare, tehnologie, manufactură, media, domeniul medical, organizații non-profit, etc. În 2021, grupul Nordlogic a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 9,7 milioane de lei. Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Andrei Olariu (CEO), Ovidiu Codreanu (COO) și Ciprian Sorlea (CTO).

„Suntem bucuroși să devenim parte din echipa AROBS, acesta fiind un pas extrem de important în evoluția Nordlogic. Credem că sinergiile pe care intrarea Nordlogic în grupul AROBS le va aduce ne vor ajuta să creștem în ritm accelerat. Pentru noi, AROBS a fost un partener firesc în momentul în care am avut în vedere dezvoltarea prin intermediul unei tranzacții M&A, datorită unei lungi relații atât la nivel profesional, între firme, cât și la nivel personal. Apartenența la grupul AROBS ne face mai puternici și competitivi, iar planul este să continuăm să livrăm servicii și produse de înaltă calitate și, în același timp, să ne extindem echipa de specialiști, competențele și portofoliul de clienți,” a declarat Andrei Olariu, cofondator & CEO al Nordlogic.

Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de Wolf Theiss, care a acordat asistență juridică companiei. De partea cealaltă, Nordlogic a fost asistată de Orion XXI în calitate de consultant M&A și de ZVD Attorneys în aspectele juridice ale tranzacției.

Aceasta este cea de-a treia tranzacție realizată de AROBS de la anunțul de listare pe Bursa de Valori București, după achiziționarea Berg Software Timișoara la finalul anului 2021 și Enea Software Development Services din aprilie 2022. Totodată, este cea de-a șaptea tranzacție realizată de companie în ultimii patru ani.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri ai diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. Grupul AROBS este prezent în 11 locații din România și 8 din străinătate, iar 950+ specialiști, colegi și colaboratori ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.

Mai multe despre Grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro

Despre Nordlogic

Nordlogic este un grup de companii înființat în anul 2006 în Cluj-Napoca de antreprenorii români, Andrei Olariu și Ovidiu Codreanu. Echipele din cadrul Nordlogic, formate din peste 60 de programatori, testeri și consultanți, sunt specializate în dezvoltarea de produse și platforme software personalizate în web și cloud pentru clienți locali și internaționali prezenți pe piețele din UE, Marea Britanie, Israel și SUA.

Mai multe despre Nordlogic: www.nordlogic.com

AROBS Transilvania Software a câștigat premiul Continental – Best Engineering Services Supplier 2021

Best Engineering Services Supplier

AROBS Transilvania Software a câștigat premiul Continental - Best Engineering Services Supplier 2021

Suntem onorați să anunțăm că am câștigat premiul la categoria Engineering Services în cadrul Continental – Best Suppliers 2021. Relațiile de calitate construite de-a lungul parteneriatului nostru se pot vedea prin rezultatele excelente dobândite de-a lungul anilor. Colaborarea alături de cei de la Continental și-a urmat cursul și în acest an și suntem mândri că echipa AROBS Transilvania Software a atins aceste performanțe alături de Continental. În ultimii opt ani, ne-am unit eforturile pentru dezvoltarea vehiculelor și a mobilității viitorului, iar acest premiu marchează o etapă importantă pentru colaborarea noastră.

Parteneriatul alături de Continental se bazează pe furnizarea de servicii de înaltă calitate deoarece, așa cum a subliniat în repetate rânduri Voicu Oprean, CEO și fondator AROBS, succesul clientului nostru este și succesul nostru. Tot el felicită întreaga echipă implicată în parteneriatul dintre AROBS și Continental. „Anunțul a devenit public acum câteva ore, și am fost entuziasmat să vă transmit aceste vești bune. Continental apreciază rezultatele de calitate, considerându-ne un partener de încredere.

Din 1300 de furnizori strategici, doar 11 au fost selectați în funcție de performanța lor. AROBS este singurul câștigător al premiului din acest an pentru servicii de software engineering. Continental a evaluat echipa noastră Automotive ca fiind ferm angajată în proiectele lor, având un know-how excelent, oferind rezultate de înaltă calitate și fiind un partener de încredere și flexibil.

AROBS Transilvania Software este un furnizor de top al serviciilor de software engineering

Acest premiu demonstrează, încă o dată, calitatea superioară a serviciilor oferite de linia noastră de business. Avem un număr mare de ingineri în România, Moldova și Ungaria care își folosesc creativitatea, ideile inovative și spiritul de echipă pentru dezvoltarea vehiculelor viitorului.

În decursul anilor, am lucrat la mai multe proiecte complexe pentru jucători de top din industria auto, iar serviciile de inginerie software auto au devenit linia noastră de afaceri de top. Experiența vastă, perfecționarea continuă a cunoștințelor și determinarea ne-au determinat să dezvoltăm soluții de ultimă oră, care au un impact real asupra viitorului industriei.

Suntem recunoscători pentru echipa noastră și pentru partenerii care ne-au susținut pe parcursul acestei călătorii și suntem onorați că activitatea noastră este recunoscută de un pionier în tehnologiile și serviciile auto. Astăzi, sărbătorim succesul nostru și așteptăm cu nerăbdare un viitor promițător.

Imaginea care reprezintă premiul este oferită de Continental.

Urmărește-ne pe social media

Clienții Orange Business Services au acces la soluția de telematică și management de flotă Smart Tracking furnizată de TrackGPS

smart tracking

Clienții Orange Business Services au acces soluției de telematică și management al flotei Smart Tracking furnizată de TrackGPS

Parteneriatul dintre AROBS și Orange Business Services a început acum mai bine de 15 ani, odată cu crearea și lansarea pe piața din România a soluției de telematică și management al flotei de la TrackGPS. Colaborarea cuprinde un istoric de proiecte comune considerabile în care au investit ambele companii. Cel mai cel important și mai recent proiect comun este Smart Tracking – soluția de management al flotei furnizată de divizia TrackGPS, care a fost adaptată pentru clienții Orange Business Services, atât corporate, cât și SME, după modelul solution as a service.

Cu ajutorul Smart Tracking, clienții Orange Business Services accesează soluția de telematică și management de flotă furnizată de liderul de pe piața din România.

Aplicația TrackGPS facilitează accesul la soluții profesionale de îmbunătățire a eficienței operaționale prin managementul flotei. Printre beneficiile proiectului Smart Tracking se numără soluțiile avansate de gestionare a consumului de combustibil, monitorizare a comportamentului șoferilor, de securitate și siguranță pentru reducerea și prevenția accidentelor.

Clienții vor deține un control mai mare asupra costurilor implicate de flotă și durata de exploatare a parcului auto va crește, ambele având un impact major asupra sănătății financiare a companiei.

Informațiile obținute din aplicație vor permite clienților să dețină un control mai mare asupra costurilor flotei, iar durata de exploatare a parcului auto va crește, ambele având un impact pozitiv asupra eficienței operaționale a companiei.

Smart Tracking și cel mai important și recent parteneriat de management al flotei

Parteneriatul dintre cele două companii s-a consolidat pe baza mai multor proiecte comune, dintre care cele mai importante sunt:

  1. Soluția Business Wi-Fi Mobile lansată în 2018, care asigură WI-FI în mijloacele de transport în comun, atât în sistemul public, cât și privat. Este prezentă la nivel național și în municipii importante ca Iași și Timișoara. Una dintre echipele AROBS furnizează atât echipamentele necesare, cât și serviciile de instalare, mentenanță și suport.
  2. Divizia de management de flotă TrackGPS pe segmentul auto, pentru SIM-urile M2M – este cel mai mare client al Orange Business Services
  3. Cu ajutorul soluțiilor de la Orange Business Services, TrackGPS a implementat un contact center modern care are în grijă funcțiunile de suport, sales și programări – instalări pentru miile de clienți ai TrackGPS.
  4. De asemenea, pentru consolidarea poziției TrackGPS pe piața de fleet management din Republica Moldova avem sprijinul și colaborarea continuă a filialei Orange de peste Prut.
  5. Orange este client al SAS Grup, compania de fleet management care s-a alăturat în 2019 AROBS Grup, și folosește soluția SASFleet.

Colaborarea constantă cu filiala Orange din Republica Moldova a contribuit la consolidarea poziției TrackGPS pe piața de peste Prut.

Așadar, acesta este un parteneriat valoros pentru Grupul AROBS, care deține linii de business diverse – software services – embedded, soluții de optimiziare a afacerilor, soluții de plată contactless, soluții de management al resurselor umane.

AROBS activează pe piața de management de flotă din aprilie 2006, când s-a semnat primul contract cu primul client. Prin linia de business de management de flotă, în special prin soluția TrackGPS, AROBS este principalul provider de acest tip de servicii complexe pe piața din România.

Pentru Grupul AROBS, linia de business de management de flotă este foarte importantă. Direcțiile strategice ale companiei sunt focusate pe continuarea consolidării pe piața din Europa Centrala și de Est, dar și Indonezia; identificarea și lansarea pe noi piețe; investiția continuă în cercetare și dezvoltare; lansarea de noi versiuni, mai complexe, mai ușor de utilizat, care să optimizeze atât resursele financiare, cât și de timp ale managerilor de flotă, precum și implementarea de noi soluții care să aducă un plus de valoare utilizatorilor și beneficii reale ecosistemului, dar și comunităților în general.

Diversitatea serviciilor și soluțiilor oferă posibilitatea echipei de a fi agilă în lansarea pe noi segmente de piață sau pe noi zone geografice, iar un partener precum Orange Business Services contribuie la acest tip de expansiune.

Prin achizițiile și consolidările realizate în ultimii ani, AROBS se numără printre jucătorii relevanți în Europa Centrală și de Est. Divizia TrackGPS deservește peste 4000 clienți și peste 70.000 vehicule monitorizate, atât în țări din Europa, dar și din Asia (Indonezia).

Linia de business de management de flotă este foarte importantă, cu atât mai mult cu cât direcțiile strategice ale companiei sunt focusate pe continuarea consolidării pe piața din Europa Centrala și de Est, dar și Indonezia. Planurile cuprind identificarea și lansarea pe noi piețe; investiția continuă în cercetare și dezvoltare, lansarea de noi versiuni, mai ușor de utilizat, care să optimizeze atât resursele financiare, cât și de timp ale managerilor de flotă, precum și implementarea de noi soluții care să aducă un plus de valoare utilizatorilor și beneficii reale ecosistemului, dar și comunităților în general.

TrackGPS va continua să investească și anul acesta în dezvoltarea unor noi soluții și facilități în direcția safe driving și green driving, dar și în soluții de monitorizare pentru mașini electrice – elemente specifice IoT și transportului durabil.

AROBS realizează o nouă tranzacție de M&A prin achiziționarea Enea Software Development Services

software development

AROBS realizează o nouă tranzacție de M&A prin achiziționarea Enea Software Development Services

Cluj-Napoca, 7 aprilie 2022 – AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță semnarea unui contract privind preluarea companiei Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL), filială deținută în întregime de Enea Software AB, a cărei companie-mamă Enea AB este listată pe Nasdaq Stockholm. Prin această tranzacție, cea mai mare din istoria companiei, AROBS își va întări divizia Software Services prin integrarea în cadrul grupului a unui număr de aproximativ 160 de angajați și își va consolida și mai mult prezența pe teritoriul României și în SUA, extinzându-și în același timp portofoliul de clienți de pe piața europeană și cea americană.

Planurile noastre de expansiune trebuie să continue și în acest an, în linie cu ceea ce am anunțat la momentul listării noastre pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Continuăm pe calea consolidării expertizei în dezvoltarea de software, în special în tehnologiile embedded și soluțiile enterprise, dar și urmărim extinderea pe piețele noastre cheie prin efectuarea de tranzacții de M&A. Îi asigurăm pe investitorii noștri că avem în vedere companii excepționale cu o creștere constantă, o echipă de management de succes și care au sinergii cu obiectivele și cultura noastră. Enea Software Development Services se încadrează perfect cu viziunea noastră și le urăm bun-venit noilor colegi în familia mai mare a AROBS. Sutem siguri că vom continua să aducem plus-valoare clienților noștri, împreună. Ne asumăm să oferim un nivel excepțional de expertiză și servicii pentru toți clienții Enea Software Development Services și dorim să valorificăm sinergiile dintre cele două companii,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS. 

Valoarea tranzacției se ridică la 17,9 milioane de euro și cuprinde achiziționarea Enea Services Romania SRL și întreaga divizie de dezvoltare software a Enea AB împreună cu operațiunile din SUA (contractorii locali și contractele clienților). Pentru realizarea tranzacției, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum și finanțare bancară.

În cadrul AROBS am găsit locul ideal pentru divizia de servicii de dezvoltare software a Enea. Linia de business cedată va putea valorifica serviciile furnizate de AROBS la nivel internațional prin oferirea de valoare adăugată clienților din domenii multiple. De asemenea, AROBS va deveni un furnizor de servicii software valoros pentru Enea. Odată cu această cedare a afacerii, Enea se va concentra pe intensificarea activității ca specialist în produse software pentru sectorul de telecomunicații și securitate cibernetică, unde observăm oportunități de provocare a concurenților consacrați și de majorare a cotei noastre de piață,” a declarat Jan Häglund, Președinte și CEO al Enea AB.

Cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 12 milioane de euro în 2021, Enea Software Development Services oferă un mix de competențe cu servicii complete, inclusiv proiectare și arhitectură software, dezvoltare, portare, integrare, validare și asigurare a calității, cu expertiză în sisteme embedded – software și hardware, dar și în cercetare și dezvoltare externalizate, în domenii diverse, precum medical, maritim și dispozitive embedded. Compania a sprijinit clienții să construiască soluții care au fost utilizate în peste 20 de țări de pe patru continente – Europa, America de Nord, Asia și Africa.

Aceasta este cea de-a doua tranzacție realizată de AROBS de la anunțul de listare pe Bursa de Valori București, după achiziționarea Berg Software Timișoara la finalul anului 2021 și cea de-a șasea din ultimii patru ani.

AROBS continuă să implementeze planul de extindere atât la nivel național, cât și internațional, în vederea accelerării creșterii și consolidării poziției pe piețele în care este prezentă. Începând cu anul 2018, AROBS a achiziționat alte două companii care completează divizia Software Services: CoSo în Olanda și Belgia, precum și Berg Software România. Alte patru companii s-au alăturat Grupului ca parte a liniilor de business de produse software: SAS Grup, SoftManager și UCMS, din România, și Skyshield din Ungaria.

Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR) și TS Partners ESPAND, în timp ce Enea AB a fost asistată de Invescom Corporate Finance ca și M&A advisor, și de Popovici Nitu Stoica & Asociatii pe teme legale.

###

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București. AROBS furnizează  servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America, și peste 10.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 10 locații din România și 7 din străinătate, iar 950+ specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise.

Mai multe despre Grupul AROBS: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.  

Despre Enea AB

Enea AB este unul dintre liderii globali specializați în software pentru telecomunicații și securitate cibernetică. Produsele cloud-native ale companiei sunt folosite pentru activarea și protejarea serviciilor pentru abonații de telefonie mobilă, pentru companii și dispozitive conectate. În viața de zi cu zi, peste 4,5 miliarde de oameni se bazează pe tehnologiile Enea.

Enea are sediul în Stockholm, Suedia, și este listată pe Nasdaq Stockholm.

Mai multe informații: www.enea.com

Citește cele mai noi postări de blog

Urmărește-ne pe social media

AROBS organizează cursuri IT de perfecționare cu finanțare pe fonduri europene

cursuri IT

AROBS organizează cursuri IT de perfecționare cu finanțare pe fonduri europene

Digitalizarea accelerată a creat în piața muncii o nevoie în creștere de programe nișate pe competențe digitale și cursuri IT (Information Technology) de specializare. Societatea în care trăim în prezent este într-o continuă ascensiune, lucru datorat procesului de inovare, care are la bază creativitatea și ambiția de a evolua. Datorită acestora apare și competitivitatea din ce în ce mai pronunțată de pe piață. Aceste lucruri, ne sugerează ideea că trăim într-o eră a digitalizării, a convertirii digitale. Chiar a unei noi revoluții industriale (Industria 4.0).  Acest context presupune învățarea si cunoașterea unor noi mecanisme bazate pe competențe digitale. Astfel s-a ajuns în punctul în care nevoia de competențe digitale are impact atât asupra oamenilor care lucrează în domeniul IT & C, cât și a angajaților din celelalte industrii care e necesar să se adapteze schimbărilor din piața muncii.

Dezvoltarea tehnologică influențează standardele de formare profesională

Ritmul dinamic al schimbărilor, inclusiv pe piața muncii precum creștere inginerilor și analiștilor de date, totodată și extinderea sectorului IT din zona tehnologică precum IoT, AI, Big Data, practic a serviciilor de software development, trasează noi expectanțe față de sistemele de formare profesională din întreaga lume. Romania se confruntă cu un decalaj pronunțat între competențele din domeniul IT cerute și nivelul scăzut de alfabetizare digitală.

Cu toate că în zilele noastre există oportunități de învățare, Romania nu stă foarte bine la capitolul digitalizare, ocupând penultimul loc in Uniunea Europeana, conform indicelui DESI. In ceea ce privește dimensiunea capitalului uman, Romania se situează pe locul 27 în rândul țarilor UE, cu mult sub media UE. Nivelurile competențelor digitale de bază, dar și a celor avansate rămân cele mai scăzute în rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Datele arată că mai puțin de o treime din populația cuprinsă între 16-74 de ani are competente digitale de bază, însemnând că 29% (57% la nivelul UE), iar 10% au competențe avansate (față de o medie a UE de 31%). În ciuda creșterii procentului de specialiști în domeniul IT, aceștia reprezintă o proporție mai mică din forța de muncă în comparație cu ansamblul UE (2,1% fata de media UE de 3,7%).

Având în vedere cele menționate anterior, compania AROBS Transilvania Software a implementat un nou proiect care are menirea să ofere cursuri IT de perfecționare. În cadrul proiectului denumit Advanced Training Support, care beneficiază de o finanțare bazată pe fonduri europene oferite prin Programul Operațional cu Capital Uman, compania va contribui la educarea și formarea angajaților care își desfășoară activitatea în punctele de lucru din Cluj-Napoca, Baia Mare, Arad, Târgu-Mureș, Suceava si Iași.

Competențele digitale – esențiale în era tehnologică

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini aferente sectoarelor economice identificate în Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare, pentru un număr de 156 de persoane. Valoarea totală a proiectului este de 2,320,744.00 din care compania AROBS Transilvania Software va suporta 50% din costuri.

Totodată, cu ajutorul programelor de formare, obiectivul răspunde nevoilor de creștere competitive, pentru a susține activitatea întreprinderii prin inovare și dezvoltare a pieței. Astfel, s-a decis organizarea de programe de dezvoltare a competențelor digitale avansate sub forma de cursuri IT în Programare (Java, .NET, PHP, JavaScript, QA Automation) și Cybersecurity.

O cultură a dezvoltării continue

Compania a adoptat odată cu trecerea timpului o cultură organizațională bazată pe implicare si dezvoltării continuă în care angajații sunt încurajați să aibă mereu un cuvânt de spus, și în care inițiativele acestora sunt susținute. Astfel că una din metodele interne adoptate în cadrul companiei AROBS constă în colectarea nevoilor de pregătire (cursuri IT), care este totodată o modalitate de evaluare a angajaților.

Două dintre direcțiile de dezvoltare strategică a companiei AROBS sunt constituite în direcția de dezvoltare de noi zone de expertize, care se află la mare căutare pe piața globală de software services, concomitent cu transferul continuu de cunoștințe in-house către viitoarele generații de programatori și specialiști hardware.

O altă direcție presupune motivarea și fidelizarea angajaților prin adoptarea următoarelor obiective:

  • Creșterea oportunităților de dezvoltare profesională, prin susținerea costurilor aferente studiilor acestora, prin programe diverse,
  • Creșterea nivelului de integrare și comunicare între angajați prin organizarea cu frecvență regulată de ”Team-building-uri”,
  • Co-interesarea angajaților în bunul mers al companiei prin mecanismul financiar de tip ”stock option plan” în baza politicii de remunerare adoptată la nivel de grup.

Adaptabilitate și inovare

Scopul acestor cursuri IT organizate în cadrul proiectului vor contribui la îmbunătățirea constantă a cunoștințelor și competențelor angajaților din cadrul departamentelor și echipelor în care își desfășoară activitatea. Astfel pe termen lung ca urmare a participării la cursurile organizate în cadrul proiectului, acestea vor duce creșterea competențelor forței de muncă din cadrul companiei. Programele de training vor oferi sprijinul necesar angajaților să facă față noilor cerințe care vor apărea la locul de muncă, cum ar fi serviciile auxiliare, sau nevoia de a dezvolta noi produse și servicii inovative care să le asigure competitivitatea în mediul economic.

Compania AROBS Transilvania Software este una din companiile specializată în furnizarea de servicii de software development. În paralel cu această activitate de bază, compania s-a angrenat, pe parcursul anilor, și în activități de formare, acțiuni destinate dezvoltării competentelor profesionale ale angajaților sau ale altor categorii de beneficiari. Majoritatea acțiunilor de formare se derulează la nivel intern, fiind destinate angajaților proprii, sau includ programe de internship adresate viitoarelor generații. În cadrul acestor programe participanții au oportunitatea de a se familiariza cu activitatea de dezvoltare software și, datorită sesiunilor de training, le permite ulterior participanților să fie angajați în cadrul companiei. De asemenea, aceasta implementează de câțiva ani, în parteneriat cu universitățile UBB și UTCN din Cluj-Napoca, diverse programe de formare profesională, programe menite să dezvolte capacitățile antreprenoriale, digitale și de inovare, adresate persoanelor interesate să evolueze atât pe plan profesional, cât și personal.

Urmărește-ne pe social media

AROBS e partener național Innovation Labs – ediția a 10-a! Susținem proiectele Industry 4.0 & Smart City

AROBS – partener național Innovation Labs – ediția a 10-a! Susținem proiectele Industry 4.0 & Smart City

Deoarece contribuie continuu la evoluția domeniului software development, AROBS Transilvania Software este oficial partener național în cadrul celei de a 10-a ediții Innovation Labs! AROBS va susține participanții care  dezvoltă proiecte în aria Industry 4.0 & Smart City! Echipa noastră are o vastă experiență în domeniu grație unei serii de proiecte inovative care încurajează evoluția proceselor din sectorul public și privat.

AROBS este partener al programului alături de 17 universități din țară și specialiști ai inovării tehnologice. Printre partenerii programului se află și UiPath, Microsoft, VTEX, și Elrond. Voicu Oprean, CEO-ul AROBS, va face parte din juriul Innovation Labs împreună cu reprezentanții partenerilor și experți în antreprenoriat. Acest parteneriat completează acțiunile de formare a noilor generații în cadrul programelor de internship organizate de AROBS în ultima perioadă.

Innovation Labs și AROBS susțin ideile de business ale tinerilor

Innovation Labs este un program de pre-accelerare a afacerilor, dedicat tinerilor pasionați de tehnologie. Fie că sunt studenți, antreprenori sau chiar cercetători în domeniu, participanții pot să își transforme ideile într-un produs minim viabil până la finalul programului. Acesta este cel mai longeviv program din domeniu, și a contribuit la dezvoltarea unui număr impresionant de start-up-uri, cu peste 5 mil. de euro investiți în ultimii trei ani.

Ediția a 10-a a programului Innovation Labs se va desfășura în format hibrid, pentru a îmbina siguranța publicului și componenta de socializare. Programul se va deschide cu o etapă de selecție a ideilor de business. Tinerii își vor prezenta ideile de business participând la unul dintre Hackatoanele din 12-13 martie (Cluj-Napoca, Iași și Timișoara), respectiv 19-20 martie (Sibiu și București). Echipele selectate vor beneficia de o perioadă de mentorat de 5 luni, iar la final, în 26 iulie, se vor prezenta prototipurile finale la Demo Day.

Programul se va desfășura pe multiple verticale, cum sunt Blockhain, Cybersecurity, Digital Commerce, inclusiv Industry 4.0 & Smart City – verticala susținută de AROBS cu expertiză de specialitate. Indiferent de direcția proiectelor, încurajăm tinerii să își transforme ideile în realitate beneficiind de sprijin tehnologic într-un mediu prietenos. După cum spunea și Răzvan Rughiniș, co-fondatorul programului: Make it real! Mai multe detalii despre înscrierea la program puteți afla pe site-ul Innovation Labs.

De ce sprijină AROBS verticala Industry 4.0 & Smart City în cadrul Innovation Labs?

Industry 4.0 sau a patra revoluție industrială are un impact semnificativ asupra organizațiilor din toate domeniile. O analiză IBM arată că această etapă contribuie la creșterea productivității și a calității serviciilor, reducând costurile și timpul de producție și distribuție. Utilitatea evoluției tehnologice s-a simțit mai mult ca niciodată în ultimii ani. Peste 39% din marile companii au implementat soluții de automatizare pentru a face față condițiilor de muncă din pandemie, conform McKinsey.

Revoluția industrială nu se oprește, iar cea mai importantă componentă este IoT – datele statista arată că peste 72% din organizații consideră că IoT are cel mai mare impact asupra activității lor. AROBS are peste 10 ani de experiență în implementarea soluțiilor IoT pentru clienți din toată lumea, fiind un domeniu în plină dezvoltare. Compania susține specializarea tinerilor nu doar prin mentoratul oferit în cadrul Innovation Labs, ci și prin programele de internship din AROBS Junior Academy.

Conceptul de Smart City este în strânsă legătură cu Industry 4.0 și este definit de UE drept un oraș în care serviciile și rețelele tradiționale sunt eficientizate cu ajutorul sistemelor de telecomunicații. Tehnologia contribuie la eficientizarea companiilor și la calitate vieții locuitorilor din oraș. AROBS se implică prin proiectele sale în dezvoltarea soluțiilor smart, deoarece beneficiile acestora se răsfrâng asupra economiei, stării mediului, mobilității urbane și asupra administrației. De aceea, ne dorim ca și tinerii participanți la Innovation Labs să conștientizeze importanța verticalei Industry 4.0 și Smart City. Noi îi sprijinim să contribuie activ la inovare oferindu-le mentorat în cadrul programului, dar și în cadrul comunității AROBS.

Vino în comunitatea AROBS! Suntem mai mult decât o echipă

Fie că vei participa sau nu la Innovation Labs,  vrei să îți transformi pasiunea pentru tehnologie într-o carieră de succes, te așteptăm să fii parte din #MoreThanJustATeam. Suntem gata să îți oferim îndrumare ca să îți îndeplinești obiectivele într-o cultură a implicării, a dezvoltării constante și a colaborării pe termen lung. Vezi toate joburile pe pagina noastră de cariere!

Urmărește-ne pe social media