KeborMed și Berg Software anunță un parteneriat strategic pentru soluții de conectivitate în domeniul medical

Timișoara, 12 Noiembrie, 2024 KeborMed, platformă software de referință pentru soluții medicale digitale, și Berg Software, parte a AROBS Group, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță un parteneriat strategic pentru a oferi soluții complete de infrastructura software si conectivitate, adaptate cerințelor din domeniul medical. Prin acest parteneriat, Berg Software devine partener oficial de implementare al platformei KeborMed, sprijinind companiile medicale și farmaceutice în procesul de lansare de soluții digitale avansate, într-un mod eficient și sigur.

Suntem încântați să colaborăm cu KeborMed, o companie care, la fel ca și noi, pune accentul pe inovație și calitate, pentru a contribui la dezvoltarea de soluții tehnologice avansate în domeniul sănătății”, a declarat Voicu Oprean, Fondator și CEO al AROBS Group. „Prin Berg Software, AROBS Group își reafirmă intenția de a susține industria medicală in dezvoltarea de soluții conectate. Cu expertiza noastră în dezvoltarea de soluții software complexe, suntem încrezători că putem sprijini companiile medicale și farmaceutice în a aduce pe piață soluții inovatoare. În plus, acest parteneriat extinde prezența AROBS pe piața din Statele Unite, unde, împreună cu KeborMed, vom dezvolta proiecte de impact atât pentru piețele din SUA, cât și din Europa.

KeborMed și Berg Software vor oferi suport complet pentru implementarea platformei KeborMed, care integrează in sistem plug-n-play aplicații cloud, web și mobile în orice soluție medicală sau farmaceutică, în deplină conformitate cu cerințele unice de reglementare din domeniul sănătății. Acest parteneriat aliniază ambele companii în efortul de a sprijini inovația în medicina digitală prin implementarea unei platforme scalabile, certificată ISO 13485 și ISO 27001, asigurând conformitate completă și implementare rapidă.

Ne bucurăm să avem in Berg Software primul nostru partener de implementare european. România are o tradiție de excelență în dezvoltarea de software, iar reputația Berg Software și AROBS ne face să fim și mai încrezători în potențialul acestui parteneriat. În același timp, colaborarea cu Berg Software subliniază legătura noastră directă cu România, interesul nostru in această piață, precum și intenția de a continua să inovăm la nivel global și a ne extinde la nivel european,” a declarat Radu Iancu, Fondator și CEO al KeborMed.

Colaborarea valorifică expertiza demonstrată a Berg Software în implementarea de soluții tehnice complexe, consolidând în același timp abilitatea KeborMed de a pătrunde pe noi piețe. Deși se concentrează inițial pe zona europeană, parteneriatul poziționează perfect ambele companii pentru a putea răspunde nevoilor clienților din industria medicală la nivel global, indiferent de domeniul specific în care activează, sau de cerințele unice pe care fiecare soluție digitală le poate avea.

Parteneriatul cu KeborMed reprezintă un pas important în extinderea prezenței noastre în industria medicală,” a menționat Dorian Ilie, COO al Berg Software. „Combinând expertiza noastră în dezvoltare software cu platforma robustă lansată de KeborMed, putem sprijini clienții noștri globali să obțină soluții conectate mai rapid și mai accesibil, asigurând conformitatea cu toate reglementările din domeniul sănătății.

Parteneriatul permite furnizorilor de servicii de sănătate, producătorilor de aparatură medicală și companiilor farmaceutice din Europa, și nu numai, accesul direct la platforma KeborMed și integrarea acesteia în soluțiile proprii printr-un partener local de încredere, cu expertiză regională, permițându-le să obțină soluții conectate complexe și complete în timp record.

Platforma KeborMed poate fi folosită de orice companie din industria medicală, indiferent de specialitatea căreia îi este destinată soluția pe care compania o produce. Disponibilă în diverse niveluri de configurare, platforma pate fi utilizată de companii la orice nivel al evoluției lor, de la startup-uri la clienți de tip enterprise. În prezent, platforma KeborMed deservește clienți din domenii variate de sănătate, inclusiv managementul diabetului, hemodializă, cardiologie, îngrijire respiratorie, urologie și stimulare nervoasă. Prin parteneriatul cu Berg Software, susținut de capabilitățile extinse și expertiza strategică în software medical și dispozitive conectate a AROBS Group, KeborMed va putea să sprijine un număr tot mai mare de inovatori în medicina digitală, indiferent de locație, dimensiune sau stadiu, oferindu-le aceeași fundație de încredere pentru dezvoltarea de soluții de sănătate conectate.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software oferă servicii și soluții software în diverse industrii, având aproximativ 70 de parteneri pe linia de servicii software din Europa și America și peste 11.000 de clienți pe liniile de produse software din Europa și Asia. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă în străinătate, iar peste 1.300 de specialiști AROBS dezvoltă soluții pentru viitor în domenii precum Auto, Aerospațial, Maritim și Medical, dar și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Solutii Enterprise, Cybersecurity și Intelligent Automation.

Mai multe despre AROBS Group: www.arobs.com și www.arobsgrup.ro.

Despre Berg Software

Berg Software, cu sediul în Timișoara, face parte din grupul AROBS și are o vastă expertiză în sectorul biomedical, soluții de migrare pentru managementul afacerilor și soluții software personalizate pentru diverse sectoare.

Mai multe despre Berg Software: https://arobs.com/berg-software/

Despre KeborMed

KeborMed oferă o platformă robustă de tip Platform-as-a-Service (PaaS), certificată ISO 13485 și ISO 27001, care integrează și susține o gamă variată de solutii în domeniul medicinei digitale. Simplificând infrastructura software si conectivitatea digitală în sănătate printr-o implementare plug-and-play, platforma KeborMed asigură rezultate exceptionale in timp record si cu resurse mai puține. Soluțiile dezvoltate pe platforma KeborMed permit clienților și partenerilor companiei să dezvolte aparatura medicala care are posibilitatea de a retine, transmite, procesa și distribui către medici si pacienți date medicale relevante pentru starea de sănătate a pacientului, in conformitate cu reglementările din industrie, într-un mod flexibil, scalabil și interoperabil.

Mai multe despre KeborMed: https://www.kebormed.com

Urmărește-ne pe social media