Numeroasele modificări legislative au fost provocări majore pentru companii.

Richard Branson, un investitor și antreprenor de succes, spune că “în orice industrie, angajații sunt cea mai importantă resursă a unei companii, sunt cei care fac ca magia să se întâmple” însă iată că începutul anului 2020 a lovit în cea mai importantă resursă a tuturor industriilor din economie: resursa umană.

Pandemia provocată de virusul SARS COV-2 a blocat economia și toate structurile sale adiacente, pe nepusă masă, iar acum companiile au rămas să se confrunte cu dezastrul de după. Disponibilizări, șomaj tehnic, sau aplicarea unor noi activități comerciale pentru supraviețuire, sunt doar câteva dintre metodele aplicate de companii pentru a se păstra pe linia de plutire. Este evident că pentru industria de HR și nu numai, a fost o perioadă intensă din punct de vedere al schimbărilor legislative și al aplicării lor în contextul actual.

Eforturile companiilor de a căuta, a atrage și a păstra angajații potriviți pentru afacerea lor s-au disipat în momentul în care forța de cumpărare s-a redus iar multe firme au fost nevoite să pună lacătul pe ușă. La toate acestea, s-a adăugat o legislație în continuă schimbare ce a împins departamentele de HR spre noi limite ale adaptării, marcate în multe ore de stat peste program. Numeroasele modificări legislative survenite pe parcursul crizei sanitare și modul cum acestea au afectat aparatul forței de muncă, sunt principalele aspecte care vor creiona parcursul economic al României în următorii ani.

Starea pandemică a lăsat în urmă numeroase modificări legislative și afaceri paralizate

În perioada 17 martie – 25 mai, s-au aplicat peste 29 de modificări legislative asupra angajaților, angajatorilor, antreprenorilor și chiar a freelancerilor.

Noua realitate de pe piața muncii a reprezentat pentru HR-iști un efort de acomodare ce a putut fi facilitată doar prin soluții software updatate, pentru a putea fi la curent cu ce se întâmplă din perioada stării de urgență. Pentru că, înainte de toate, suntem oameni, este dificil să rămâi mereu în alertă pentru a fi sigur că măsurile legislative sunt aplicate corect în companie, în condițiile restricțiilor impuse de autorități, iar pentru asta trebuie neaparăt să apelezi la soluții software profesioniste ce se actualizează în permanență cu Legislația Muncii.

În contextul în care legile s-au schimbat de la o zi la alta, pentru a câștiga timp în interpretarea noilor reglementări apărute peste noapte, a fost important ca angajații să nu piardă controlul asupra propriilor afaceri. Pentru asta o bună parte din industrii au beneficiat de pe urma unui soft specializat care i-a ajutat să rămână actualizați la cadrul legislativ și modificările legii.

Cu siguranță că aceste soluții software de HR și Payroll nu ne vor ajuta să anticipăm cu exactitate care va fi viitorul economiei în următoarea perioadă, dar cu siguranță companiile vor putea răspunde prompt la dinamica pieței pentru a se adapta cu ușurință și a încerca să rămână competitivi.

Cei care au trecut cu bine de testul de adaptare au apelat la soluții software de management al resurselor umane și salarizare

Pentru majoritatea industriilor, această perioadă a reprezentat un test de supraviețuire, iar pentru altele, o ocazie de a se reinventa sau de a câștiga noi venituri. Compania UCMS by AROBS pune accentul pe oameni și pe rezolvarea provocărilor cu care ei se confruntă zi de zi la locul de muncă.

Pentru asta știm că perioada de modificări legislative a fost intensă pentru specialiști iar uneori informația legislativă poate fi implementată în sistemele de salarizare doar de persoane cu anumite cunoștințe tehnice.

Cu toate acestea, am venit în sprijinul companiilor cu soluții intuitivecum ar fi True HR și dp-Payroll care i-au ajutat, în această perioadă, să se adapteze rapid noilor schimbări legislative și să rămână activi pe piață. 

Mereu axați pe promptitudine, echipa UCMS a depus eforturi uriașe pentru ca partenerii să fie actualizați cu cele peste 100 de modificări impuse de Guvern vineri, 22 mai, pentru Declarația D112. După un weekend de ajustări, partenerii care folosesc soluția dp-Payroll au putut încărca Declarația D112 fiind astfel la zi cu cerințele venite peste noapte.

Suntem alături de ei și continuăm să furnizăm soluții companiilor care doresc și au ambiția, chiar și în această perioadă, să devină performanți în industria lor.

Ionuț Gherle

CEO – UCMS Group România

Cauți un partener pentru servicii și soluții software ?

Scrie-ne mesajul tău!

ROMÂNIA
Cluj-Napoca
Strada: Henri Barbusse, 44-46
Cluj-Napoca, 400616, România
+40-(0)264-202-116